Cu două goluri în disputa cu moldovenii lui Porumboiu, Surdu (foto, în dreapta) a fost cel mai bun om al partidei. Forma pe care Steaua a atins-o în acest moment îl face pe atacant să considere că roș-albaștrii nu pot rata calificarea, joi, la Zürich, cu Grasshopper.
Romeo, cum a fost partida? A fost un meci destul de greu, dar noi ni l-am făcut ușor. Am marcat trei goluri, pot spune că suntem mulțumiți. Am crezut în victorie și știam că o vom putea obține.
Cum v-a motivat Ilie Dumitrescu? Ilie ne-a spus că trebuie să ieșim învingători de pe teren. A crezut în noi, era sigur că nu vom face un pas greșit la Vaslui. Ne-a acordat încredere și nu l-am dezamăgit.
Steaua a desenat frumos, cu pase din prima, mai ales la golul lui Bogdan Stancu… Am reușit să înscriem în prima repriză, iar în a doua a venit acel gol în care pasele au curs ca pe calculator. Jocul nostru s-a legat, ne-a ieșit totul, ne-am dăruit total și până la urmă a fost exact cum ne-am dorit.
„Dăm gol la Zürich și ne calificăm”
V-a lipsit Nicoliță? Da, normal! Unul dintre goluri i l-am dedicat lui Bănel. El este căpitanul și prietenul nostru și vrem să-l ajutăm să ajungă la forma lui. Sper să treacă cât mai repede peste accidentarea suferită și-l aștept lângă noi, pentru că avem nevoie mare de el.
E greu cu două meciuri pe săptămână? Unii jucători se resimt după programul aglomerat, dar trebuie să mergem înainte. Suntem fotbaliști și trebuie să ne facem datoria cât suntem pe teren. Ne-am obișnuit cu acest program, deci nu e nicio problemă.
Cum vezi meciul de la Zürich? La Zürich vom avea o partidă foarte dificilă, dar sper să marcăm acolo. Dacă reușim să dăm gol, cu siguranță tranșăm și calificarea. Dacă ne vom dărui total și ne vom face jocul nostru, sunt convins că ne vom califica. Și cred că o vom face.
„Îmi place ce văd, îmi aduce aminte de Steaua ’86! Nu le-am dat mingea, nu au avut cu ce să joace”, Helmuth Duckadam, președinte Steaua
„Nu mă așteptam să câștigăm cu un asemnea scor! Probabil, noi ne-am refăcut mai rapid după meciul cu Grasshopper”, Iasmin Latovlevici, fundaș Steaua
„E devreme să spunem că Ilie Dumitrescu culege acum roadele muncii lui Pițurcă, dar el a preluat niște jucători aduși de Piți”, Emeric Ienei, fost președinte Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER